Gold Diggers of 1935

Gold Diggers of 1935, regia si coregrafia: Busby Berkeley, cu: Dick Powell, Gloria Stuart

5 responses

15 02 2008
andrei

Nu cred ca sunt multe de adaugat la cele discutate dupa proiectia de miercuri.. Totusi, pentru cei care nu inteleg de ce „Gold Diggers of 1933” s-a transformat peste noapte in „Gold Diggers of 1935” e nevoie de o explicatie.. Ei bine, cei de la Arhiva au trimis din greseala un alt film. Au incurcat „G.D. of 1933” cu „G.D. of 1935”. Din aceasta eroare, castigati am iesit noi, fiindca „Diggers of 1935” are coregrafii chiar mai impresionante decat „G.D. of 1933″.. In plus, e regizat in totalitate de Busby Berkeley, asa ca ne va ajuta sa facem mai usor comparatia cu Bob Fosse, cand ii va veni randul la CineClub.. Ambii se numara printre putinii realizatori de musical care au asigurat atat regia, cat si coregrafia unora dintre filmele la care au lucrat.. Gold Diggers of 1935 e, de altfel, primul film pe care Berkeley il regizeaza singur (la alte doua filme anterioare:”She Had to Say Yes” din 1933 si „Dames” din 1934 fiind creditat ca regizor alaturi de o alta persoana). Ca fapt divers, coregrafia „Lullaby of Broadway” e considerata una dintre cele mai impresionante din istoria filmului musical.. Puteti vedea o parte din ea mai sus, in videoclipul imprumutat de la youtube.com. Si tot ca fapt divers, actrita care o interpreta pe Anne Prentiss, fiica bogatasei, e Gloria Stuart. Va spune ceva numele? Va aduceti aminte de batrana din „Titanic” care rememora toata povestea? E una si aceeasi actrita..

15 02 2008
corina

As vrea sa fac o observatie care sa pledeze, daca mai era nevoie, pentru vizionarea filmelor pe ecran mare. Fragmentul pe care il puteti vedea mai sus contine un detaliu care mi-a placut mult: un dansator este filmat de sub un cristal(?) pe care danseaza step. La cinema s-a vazut cum blacheurile de pe talpa pantofilor zgiriau sticla in timp ce dansa. Aici nu se vede.

16 02 2008
Radu

Cu oareshce intirziere, adaug o tema prea putin sau aproape deloc discutata dupa vizionare, anume cea a „coregrafiei camerei”. Din cite am citit B.B. isi realiza numerele coregrafice (si) fara dansatori profesionisti, stiind sa „intretina” coregrafia (si) cu ajutorul aparatului de filmat si al montajului.
In cazul acestui film, coregrafia „reala” a jucat impreuna cu coregrafia cinematografica. Miscarile de apararat (in scenele de final, „on the stage”) au avut o suplete si o amploare ce au avut darul sa ma uimeasca, iar maiestria cut-urilor (vezi ex. corinei de pilda) arata o placere de a monta aproape contagioasa si o creativitate pur cinematografica pe care o regasesc aproape numai in filmele vechi.
[O intrebare la care nu stiu sa-mi raspund: era obisnuit acest joc cu camera, se filma cu macaraua deja mult inainte de BB? Nu cunosc perioada, stiu ca 6 ani mai tirziu Citizen Kane se va exploata magistral acest „joc”.]
Dimpotriva, scenele de inceput (de „back-stage”) sunt filmate foarte static, privitorul fiind pus, ironic, ca in fata unei scene.
PS. M-am gindit sa comentez acestea vazind fragmentul din filmul urmator cu Ginger & Fred, foarte asa-zis „cuminte” filmat …

16 02 2008
Radu

Am uitat sa zic si de niste unghiuri de filmare complet ne-standard (atit in sine cit si ca juxtapunere), dupa putina mea cunoastere in privinta asta …

16 02 2008
andrei

@Radu
Un exemplu de film realizat inainte de „G.D.” in carese folosea macaraua la un moment dat: „Napoleon” al lui Abel Gance in 1927.. in ceea ce priveste inventivitatea decupajului, exista multe exemple de regizori care faceau asta inca din perioada filmului mut: Gance, Keaton, Vigo sau rusii (Eisenstein, Vertov).. Sigur, fiecare avea propriul stil, dar, daca am inteles bine la ce te refereai mai sus, in cazul filmelor lor se simte aceeasi prospetime ca in cazul coregrafiilor lui Berkeley.. Sau cel putin eu o simt..In legatura cu numarul mic de film inventive la nivelul despre care ai discutat tu, sunt de acord ca sunt putinele in zilele noastre.. Dar totusi exista. Imi vin in minte cateva filme relativ recente care mi se par extrem de inventive si de impresionante cinematografic, vizual (lasam la o parte scenariul din discutie): „Death Proof” al lui Tarantino, „The Black Dahlia” al lui dePalma (d.o.photography: Vilmos Zsigmond) sunt doar doua exemple..

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: