M. de Fritz Lang la CineClub duminica 9 decembrie ora 19.00

8 12 2007

M – Ucigaşul este printre noi

de Miruna Vasilescu

M este poate primul film noir. Cert e că multele noir-uri care i-au urmat au în el un fel de punct de pornire, pentru că M are toate ingredientele: conflicte psihologice, paranoia in extremis, destin implacabil, moralitate îndoielnică. Filmul stă în picioare şi astăzi dintr-o mie de motive. [Nu neapărat în ordinea importanţei] :

Peter Lorre (în primul lui rol principal) joacă un criminal psihotic (Hans Beckert) care expiră instabilitate şi repulsie. Ochii lui exoftalmici – de care Lang a profitat cât cuprinde – şi faţa de copil grăsuţ şi labil, pusă în legătură cu crimele odioase, compun portretul ucigaşului în serie – tip care va fi reutilizat şi reinventat de multe ori.

Patima bolnavă cu care Beckert vorbeşte despre crimele sale; ideea că nu e responsabil pentru acţiunile lui şi că există o voce mai puternică decât el care îl obligă să omoare, e rezultatul unei cercetări îndelungate a lui Lang şi a co-scenaristei (şi soţiei) sale Thea von Harbou în domeniul psihologiei criminale. Deşi autorii nu au confirmat niciodată, se spune că scenariul porneşte de la cazul real din anii ’20 al Vampirului din Dusseldorf şi că multe detalii – asemănarea fizică, pălăria, scrisorile trimise jurnaliştilor, portretul şefului poliţiei, cerşetorii folosiţi ca spioni – sunt de fapt preluate din realitate.

În M nu suspansul este principalul obiectiv. Aflăm după primul sfert de film cine e ucigaşul. Interesant e însă cine şi cum îl prinde. Sunt două tabere care se calcă pe coadă: poliţiştii – destul de incompetenţi şi de dezorganizaţi – şi infractorii mici şi mijlocii, ale căror afaceri au de suferit din cauza raziilor zilnice ale poliţiei. Evident ironic, pentru că sunt mult mai raţionali şi mai flexibili decât poliţiştii, infractorii descoperă ucigaşul.

M este unul din primele filme cu coloană sonoră. Vocile din off şi asocierea personajului principal cu o temă muzicală proprie (Grieg – Hall of the mountain king) sunt procedee noi şi semnificative. Cu toate astea, există lungi pauze de linişte aparent inexplicabile şi apăsătoare, care sunt de cele mai multe ori întrerupte de sunetele unor claxoane crizate – simbol al agitaţiei urbane – sporind sentimentul de ameninţare care pluteşte în aer.

Filmul a fost interzis de nazişti, în principiu din cauza secvenţei de final în care criminalul evreu (Peter Lorre era evreu, deci şi personajul lui era presupus a fi evreu) e dezvinovăţit şi vina este aruncată asupra părinţilor care nu au avut destulă grijă de copii.

Oraşul lui Lang este un oraş schiţat, ca din poveşti. Atmosfera e tensionată; persistă senzaţia că tot acest oraş îşi va sufoca într-un final criminalul, prăbuşindu-se peste el. Nu are pretenţia de a fi un oraş real şi chiar lasă voit senzaţia de decor de platou de filmare. Important e cum se mişcă mulţimea informă în el. Cum patrulează soldaţii pe străzi, cum dau buzna cerşetorii în subterane, cât de corupt şi sictirit e comisarul-şef, cum pun infractorii ţara la cale, plutind în fum gros de ţigări de foi – par scheme şi totuşi au forţa vizuală a unui film noir de cea mai înaltă clasă.

Pe alocuri M are chiar valenţe de horror (la începuturi). Unul subtil şi evident lipsit de orice urmă de violenţă; dar ceea ce e omis şi se lasă a fi presupus este atât de bine sugerat încât te trec fiorii – ceea ce pentru un film din ’31 e un mare compliment; de obicei, tindem să le catalogăm drept simpatice, dar naive. Peter Lorre dându-i târcoale unei micuţe şi târând-o cu vorbe dulci spre păduri, fluieratul lui obsesiv şi apăsat (care intervine de fiecare dată când are pornirea de a ucide), balonul prins în sârmele de telegraf, mingea care zace pe iarbă – sunt elementele perfecte ale unei situaţii deloc îngroşate, deloc grotescă, ciudat de autentică şi de emoţionantă în contextul exagerărilor expresionismului german.

Fritz Lang creează un personaj – un criminal burlesc, parte infantil, parte diavolesc), o societate paranoică şi isterizată, capabilă să dea naştere unor astfel de monştri şi o atmosferă – o tensiune permanentă care pluteşte printre locuitorii oraşului. Toate acestea s-au născut odată cu M şi au devenit stereotipuri între timp.

Anunțuri