Singin’ in the Rain
Singin’ in the Rain, SUA 1952, regia: Stanley Donen, Gene Kelly, cu: Gene Kelly, Cyd Charisse
cineclub
movie talk
comentarii recente
 | florin on Studentul din Praga (1913… |
 | Toto on Expresionismul german in april… |
 | florin on Studentul din Praga (1913… |
 | Cristina on Expresionismul german in april… |
 | cineclub on Expresionismul german in april… |
film pompieristic banal.
@onorabilu
nu inteleg ce inseamna “pompieristic”. poate faptul ca erau imbracati in pelerine de ploaie intr-o secventa? poti fi mai explicit?
la fel, nu stiu ce intelegi prin “banal”. De ce e banal? Cu ce seamana? Sau cate filme asemanatoare ai vazut? Sau ce anume il banalizeaza?
mie chiar mi s-a parut si mai bun la a treia vizionare. mi s-a parut ideal modul in care filmul vorbeste despre un moment important din istoria cinemaului, trecerea de la filmul mut la cel sonor. si chiar mi s-a parut un pretext foarte bun pt un musical. stanley donen a decupat inteligent fiecare moment coregrafic. gene kelly a compus cateva coregrafii memorabile (cea cu “good morning, good morning”, cand sunt toti trei, celebra secventa cu felinarul, cea lunga din final, care se numeste “broadway melody” si care facea referire la primul musical din istorie, “broadway melody of 1929″, cel mai mare succes de casa pana la “gone with the wind” din 39).. Apoi, replicile mi s-au parut foarte istete. Jean Hagen, actrita care o interpreta pe Lina Lamont, actrita prostuta, mi se pare senzationala.. Kelly, O’Connor si Reynolds mi se par foarte bine distribuiti. Pe scurt: nu inteleg obiectiile tale. Chiar deloc. Iar pentru a le putea discuta, ar trebui sa le inteleg mai intai. Poti explica?
Imi pare rau ca nu am ramas la discutie, eu credeam ca nu s-a mai discutat - am vazut filmul in sala de jos, nu stiam ca e lume si sus. Si daca s-a golit jos am plecat. Oricum, sa stii ca nu e o parere singulara, caci la sfarsit, jos, chiar s-a “aplaudat” filmul, dupa care s-a plecat.
Mi s-au parut trase de par poantele, comicul, serenadele, toata lumea canta si danseaza in ploaie. Prea multa sofisticareala, sirop de roze. Am groaza de filmele “romantioase” in halul asta. Cineva spunea ca lipsa realului poate asfixia, imbascsi o opera … fie ea literara, film etc. Fimul nu curge, ci e potrivit, e pus cu mana, se vede clar artificiul, “falsul”. Ai zis bine ca regizorul a decupat: a decupat si a lipit(cut & paste) si asa a iesit filmul. Coregrafia da .. nostima si agila, dar era vorba de un film.
Mi s-a parut megaloman, pompieristic. Mi-a adus aminte de evenimentele omagiale de pe stadioane. Stiu ca nepotii americani fac la fiecare 5 ani o teorie universala, buna pt. toata lumea. Cu sclipici, cu sex-appeal, dar cam natang. Nu cumva vocea triumfatoare avea sa cucereasca lumea?! Sigur ca da, de ce sa se abtina de la mapamond.
Toate astea au la baza o logica mercantila, fardata bine. De aceea: banal.
Altfel, ai primit azi un mesaj in care se faceau niste propuneri apropos de cineclub? Ce parere ai(as zice aveti, dar nu m-am prins cum sa fac public mesajul)?
Incep sa inteleg obiectiile si mi se par juste, dar, vorbind despre un musical, artificiul face parte din conventia acestui gen. Tocmai de aceea, e greu sa apreciezi sau sa clasifici musicalurile in afara genului. Dar, in cadrul genului musical, “Singin in the Rain” continua sa mi se para de exceptie. Nu numai ca prezinta o istorie (a trecerii de la film mut la sonor) precum un spectacol, ceea ce face subiectul accesibil unui public larg, dar exista mai multe momente de musical memorabile. Nu stiu cu ce argumente sa vin, fiindca s-ar putea sa respingi genul in bloc, asa ca nu am cum sa te conving de calitatea filmului si nici nu stiu daca e cazul. Sau exista musicaluri pe care le apreciezi?
“Cineva spunea ca lipsa realului poate asfixia, imbascsi o opera … fie ea literara, film etc.”
As vrea sa fac o observatie pe marginea acestei fraze. Intii sa clarificam un termen, poate cind ati spus “realului” ati vrut sa spuneti alceva. Oricit de sofisticat si de artificial ar fi un film sau o opera de arta, ele sint totusi “reale”, asa cum sint si aceste cuvinte ajunse in fata dvs. in urma unei “sofisticareli” fizico-electronice, banuiesc, foarte reale.
Mi se pare incredibil de nedrept sa nu remarcati, macar in treacat, uluitoarea performanta artistica a lui Gene Kelly care cinta, danseaza, coregrafiaza si joaca. Citi artisti in stare sa faca asta cunoasteti? Plus silueta lui care se decupeaza in spatiu, aproape ca un semn. Ca si Chaplin, Marilyn, Fred Astaire, acest om poate fi recunoscut doar dupa conturul trupului sau. Asta inseamna control, atitudine, personalitate, maiestrie, plus un corp, in cazul lui, perfect. Vorbiti despre filmele astea de parca ar fi niste rebuturi artistice. Nu-mi vine sa cred ca le comparati cu demonstratiile comuniste de pe stadioane. Care, intre noi fie vorba, au fost foarte reale. Sau nu? Poate ar trebui facuta o discutie despre realitate, realism, veridicitate, autenticitate. Si apoi sa trecem la “sofisticareli”.
*altceva
Corina, felicitari pentru tonul autentic argumentat al raspunsului!
Si fraza “Plus silueta lui care se decupeaza in spatiu, aproape ca un semn. Ca si Chaplin, Marilyn, Fred Astaire, acest om poate fi recunoscut doar dupa conturul trupului sau” este superba.
Ideea din citatul “Cineva (cine???) spunea ca lipsa realului poate asfixia, imbascsi o opera … fie ea literara, film etc”, stimabile Onorabilu’ se refera la faptul ca, in principiu, creatia de orice factura ar fi aceasta este influentata de realitate, transpusa artistic, daca vrei pentru pretiozitatea termenilor “transfigurata”, si livrata intr-o “cheie” de simboluri ce urmeaza sa fie descifrate de fiecare dintre noi in functie de “background”-ul afectiv, socio-cultural in defnitiv.
Ceea ce , cu siguranta, poate anula continutul de mesaje al unei creatii, indiferent de gradul de abstractizare, este lipsa “realului” din noi, absenta unei motivatii de ordin intelectual, cognitiv si, as zice, a unei prejudecati in fata “obiectului” de contemplat sau de analizat.
Personal, nu cred in abordarile “extremiste” :))), “imi place foarte mult” sau “nu-mi place deloc”, tocmai din cauza acestei lipse a realului. Stimabile Onorabilu’ ceea ce afirmi nu este intrutotul fals, dar nicidecum “foarte” adevarat sub raportul argumentatiei.
E ca si cum ai “condimenta” realitatea cu micile sale aspecte mai “pompieristice”, ca sa te citez, artificiale. Important este ca aceste elemente sa nu predomine in detrimentul acelui “decupaj in spatiu” despre care vorbea Corina, despre cel mai important lucru: IDENTITATEA.
Despre ce realitate vorbim? A mea, a ta, a ceea credem ca vedem cu totii, sau despre realitatea asa zis obiectiva, despre adevar? Asta era nedumerirea mea in privinta termenului. Cred ca in orice opera artistica se face un fel de copy - paste, din ceea ce socotim ca ar fi realiatea, dincolo de cit ne inseram personalitatea sau ne-o ascundem intre copy si paste. Si chiar daca s-ar rezuma numai la atit, cel care “copiaza/decupeaza” si “lipeste”, creaza un context subiectiv, chiar si cind face reportaj sau documentar. Cine pretinde ca prezinta “felii de viata” (antipatica expresie), este, dupa parerea mea, aproape naiv. De aceea, filmele acestea muzicale sint mai cinstite. In ele oamenii cinta si danseaza, spun povesti simple, idealizate dar nu mincinoase. Eu le respect pentru maiestria cu care sint facute.
:)) Subscriu
:)) mutumesc
:))) *multumesc
1)nu cred ca sunt mult peste varsta voastra, asa ca n-are rost sa ne interpelam cu “dvs.”; “stimate Onorabilu’ “… :). Domne’, mi-a placut cum combateti - serios. “Cu spada spiritului, nu cu pieptul paros”. Incerc sa raspund:
A:Sau exista musicaluri pe care le apreciezi?
>Bravo! Ai pus punctul pe i. Ai inteles perfect ce am vrut sa spun. Nu sunt omul sa complimentez aiurea, sunt pt discutia fara vexari, fara fandacsie etc. Apropos de ce am citit in treacat pe grup pornind de la incriminarea stimabilei “miranda ..”. Mesajul acela, daca e pe trezie si nu e farsa, e delirant. Nu cred ca trebuie raspuns la orice. Polemica are si ea onoarea ei. Revenind, m-am mirat sa constat ca mi-a ramas ceva de la filmul acela - eleganta, sa-i zic pt a acoperii mai multe.
C:Mi se pare incredibil de nedrept sa nu remarcati, macar in treacat, uluitoarea performanta artistica a lui Gene Kelly care cinta, danseaza, coregrafiaza si joaca.
>Am remarcat. Dar sincer, am o jena fata de filmele “impresioniste”(termen ad-hoc, nu e vb de curentul impresionist, ci de cautarea retetistica a efectului), poleite. N-am simtit vreo “drama” in film, caruia i-as zice mai degraba teatru de revista, variete etc. Poate ca filmul e bun in unele dispozitii, imi pare totusi un film mai usor. Ati vazut Don Quijote cu Dan Puric?! Ala e mai pe gustul meu. Ala nu e musical, dar ce coregrafie, dans, muzica, imagistica etc. Sau in Kagemusha cand se apuca unul sa cante si sa “danseze”, parca te ia cu fior. E alta anvergura. O paranteza: eu cred ca mergea si un musical nemtesc in februarie - sau nu exista in arhiva ?!
F: “Cineva (cine???) spunea ca lipsa realului poate asfixia, imbascsi o opera … fie ea literara, film etc”
>Marin Preda: Fara istorie literatura se asfixisiaza. Mai zicea intre altele ca era nemultumit de cum scria intr-o anumita perioada a vietii, ca nu-i era un prieten bun cititorului, ci mai adegraba un amic superficial. Asa isi facea el autocritica. S-a stins anul trecut, de tanar, Sorin Stoica un scriitor din aceeasi “familie” - m-a uluit. Ca sa fiu extremist: familia asta imi place foarte mult. Politicalicorectul e un exemplu de teorie americaneasca, ce mai mult dospeste decat rezolva inevitabile conflicte. Pe romaneste: bagam rahatul sub covor, pt ca suntem nevricosi. Nu domne’, ce-mi place imi place si n-are rost(ba e chiar greseala mea) sa-mi fac probleme, daca o spun cinstit si “nehegemonic” . Sunt cautator si accept corectii. Discut pt a-i auzii si pe altii. Pana la urma, fiecare are taina lui, iar schimbul de idei e foarte interesant. Defapt descoperirea lor, caci nu prea imi place termenul “inventie”. “Nu te-as fi cautat daca nu te-as fi gasit demult” = ideile/gandurile se semnalizeaza, se trezesc, nu se transmit.
Si mai zic ceva, profitand poate abuziv de aceasta ocazie. “Abuziv” avand in vedere ca, dupa cum au iesit la vot pe martie, nu ma dau in vant dupa filmele respective si, deci, o sa apar mai tarziu la discutii. Nu -s paranoic sa pretind sa se faca cum cred eu, dar cred in parerea franca. O spun si eu cum imi permite contextul, mai jos.
Eu cred ca romanii se feresc prea mult sa nu fie “extremisti”. Pai, pe langa d-na Mirinda, mai stiu o faza. Era un documentar al lui Alexandru Solomon despre un mare evreu - ziarist interbelic ce si-a sacrificat viata, familia pt fotografie. Ok, apreciem devotiunea, nu si echilibrul omului, dar la sfarsittul documentarului apare fatal dihonia : legionarii luasera puterea. Si asa se opreste filmul, cu imaginea asta sumbra - o deviatie in istoria romanilor. Intreb la discutie chiar pe d-sa, autorul: s-a vrut prezentarea evreului oropsit? Pai, asa a fost, stiu ca nu-ti convine! mi se raspunde. Ma gandesc acum: nu cumva l-am lezat atunci pe d-l X? Eeei! Sa-l consulte pe Steinhardt si daca nu e de acord cu acel evreu(probabil vandut in puscarii romanilor tortionari), sa fie macar de acord cu politetea bazala. Eu nu vorbesc pt d-na Mirinda, dansa si-a dat masura dintr-o suflare, e foarte posibil sa fie o gluma … vorbesc pt a da un exemplu real.
In “zilele” cu “singin” s-a intamplat “independenta” Kosovo. Mi-a placut enorm pozitia Romaniei, cu toate uscaturile oportuniste. O senzatie ireala - uite, bre, ca noi discutam aciia mai in tema decat ai da peste ocean. Personalitate. Parca stim mai bine decat ei si satelitii lor, ce gaini avem in curte. Nu e hegemonie. De exemplu, recunosc, mi-ar fi placut sa-mi placa mult trambitat-ul film al lui Mungiu. Insa il gasesc intr-o oarece masura tot “impresionist”: exagereaza tembelismul romanesc si asta “impresioneaza” in mod placut publicul. Nu ma mira ca d-l Mungiu anunta ca va face un film despre Stefan cel Mare, sa-l arate el cum era , nu ca in manualele de istorie. O fi avut vreo clarviziune si i s-a aratat voievodul exact cum era el, acum jumatate de mileniu. O sa-l arate probabil cum le place altora sa-l vada, poate mai pica vreun premiu si-l pune si p’asta pe DVD-ul cu palmaresul.
Deci cam asta e fundalu’.”Oamenii cinta si danseaza, spun povesti simple, idealizate dar nu mincinoase” … da’ vocea de dupa scena? Nu stiau toti de ea? Suntem inundati de povesti de succes mai ales americane, anglo-saxone, de gloabalizare, marketing … vorba vine. Fiecare cum savureaza pana la urma. Eu sunt din cei care(incerc sa invat de la altii si din istorie - ca sa nu ma asfixiez ;), si din prezent), pe langa faptul ca, din cand in cand, vor si altceva, nu pot zabovii mult prea departe. Si, fara aluzie la nimeni, nu “tin aproape” la stilul de viata anglo-american - cel afisat!, cu atat mai mult cu cat e mai “cuceritor”.
Sper ca nu am fost prea “ciclopedic” si macar coerent cat de cat.
@onorabilu:
L-am vazut pe Dan Puric si trupa lui in Don Quijote, mi s-a parut un spectacol nemaipomenit, si e ceva complet aparte si la nivelul mesajului, nu doar in ceea ce priveste coregrafia, scenica si celelalte. Cu toate astea, a incerca sa compari ce se intampla acolo cu un astfel de musical mi se pare destul de nedrept.
Si motivul pentru asta e ca scopurile lor sunt extrem de diferite: Dan Puric isi propune sa te poarte printr-o experienta spirituala unde muzica si dansul completeaza o simbolistica foarte elaborata, in timp ce filmul asta lucreaza asupra mintii/sufletului tau la un cu totul alt nivel.
Da, e un film menit sa binedispuna si nu sa te arunce intr-o meditatie filozofica. Da, pe alocuri unele din scene pot fi interpretate ca “dansuri pompieristice” (daca vrei) dar la fel de bine pot fi interpretate si ca miscari halucinante, in functie de punctul unde te afli pe dreapta asta dintre tine si Corina :). Eu tind mai mult spre a doua varianta.
Dincolo de asta, insa, mi se pare ca incerci sa-l critici pentru ca nu isi propune ceea ce ai vrea tu. Si asta nu e neaparat un lucru rau, sunt sigur ca multe filme proaste pot fi identificate facand numai asta. Doar ca aici, din cate observ, esti intr-o oarecare minoritate.
Acum, nu pot sa spun de ce se intampla asta, dar pot sa-ti spun de ce personal nu sunt de acord cu tine.
1. Nu mi se pare ca realismul este o cerinta pentru ca un film, ma gandesc la curente intregi care l-au respins sau evitat si pe care nu cred ca ai ezita sa le cataloghezi ca arta. (nu poti sa-mi spui ca vezi realism in spectacolul lui Dan Puric, ca tot veni vorba de el).
2. Nu am nici o problema cu lipsa profunzimii cerebrale in filmul asta. Intru in sala de cinema stiind la ce sa ma astept, la ce sa ma uit si ce sa apreciez.
3. E destul de politically correct, dar iarasi, nu as pune prea mult pret pe asta pentru ca nu cautam o critica acida la adresa sistemului american, nici macar o analiza realista a lui cand am mers sa vad Singing in the Rain. Nu stiu cine ar putea canta si dansa despre asa ceva
Piesa lui Dan Puric e de regasire(”reala”), nu neaparat meditatie filozofica - asa am perceput-o eu. “Singin” o miros a civilizatie de neoane.
Din dilema cu vrutul(critic “pentru ca nu isi propune ceea ce ai vrea tu”
nu poti iesi decat daca esti politicalicorect.
“Minoritate”? Arta e democratica? Eu cred ca nu.
Ai dreptatea ta. Fiecare e liber sa aiba “asteptarile” lui cand se duce la un film.
In ce priveste “fundalul socio-cultural”, teoriile americane, gasesc interesanta cartulia “Reusesti sau mori”- interviuri cu Vladimir Bukovski. Stati linistiti ca nu e antioccidental, e anticacialma. Cred ca e un reper in domeniu.