NETWORK de Sidney Lumet - duminica 13.01 de la ora 20 la CineClub

NETWORK (1976) - „TV wows people”

de Miruna Vasilescu

Psihoza americanilor în legătură cu televiziunea este un aspect aproape banal, care apare ca „dat” în multe filme care conţin într-un fel sau altul conceptul de American dream. Network explică această frenezie de pe partea cealaltă a ecranului, unde se fabrică „visele”, într-o reţea de televiziune, în plină expansiune a fenomenului live, în anii ’70.

Atunci foamea de rating (deci bani) şi faimă era ceva mai aprigă şi directorii de programe (Faye Dunaway alias Daiana) ar fi făcut orice, de la simpla introducere în program a unor show-uri/seriale cu succes garantat la public până la inventarea propriu-zisă de poveşti vândute ca spontane şi parteneriate cu oameni controversaţi de pe scena politică şi chiar criminali periculoşi.

Howard Beale – un prezentator de ştiri decăzut – anunţă live că se va sinucide în direct peste o săptămână, făcând ratingul să explodeze. Pentru că e vorba de televiziune şi pentru că televiziunea nu e ca viaţa, ceea ce în mod normal ar fi probat nebunia acestui bărbat deprimat şi alcoolic este luat drept curaj şi redat spectatorilor în cea mai pură stare: Beale este lăsat să spună tot ce are de spus, nefiltrat, necenzurat, nemontat.

Ceea ce urmează este o isterie generală în rândurile publicului care în sfârşit şi-a găsit un profet. Şi unicul şi cel mai convingător mod de a face auzit glasul unui om milioanelor de dezorientaţi este televizorul. Problema cu televiziunea este că vinde idei şi sentimente atât de bine încât telespectatorii le cumpără aproape inconştient şi le tratează ca fiind ale lor. Aşadar toată fascinaţia publicului pentru TV vine din setea de putere de care suferă mai toţi oamenii care lucrează în televiziune. Devin conştienţi că au putere asupra celorlalţi. Că POT să schimbe lucrurile pe orice plan (politic, economic etc.) prin simpla forţă a cuvintelor şi imaginilor.

E foarte ciudat că în Network nu avem neapărat un personaj principal, ci avem mai multe „victime” ale acestui sistem criticat: Daiana – directoarea de programe, un produs în sine care ştie ce, cum şi cui să se vândă; Max Schumacher – directorul programului de ştiri care are destulă prezenţă de spirit încât să se retragă atunci când lucrurile devin haotice, temându-se de pericolele acestei lumi dezumanizate; şi Howard Beale – prezentatorul de ştiri văduv şi eşuat în alcool, produsul trist al unei lumi care se plictiseşte repede de propriile creaţii.

Paddy Chayefsky (premiul Oscar pentru acest scenariu) întregeşte cumva aceste personaje, intrând în vieţile lor, împletindu-le şi încercând să creeze un fel de realitate paralelă. Există destulă stângăcie şi artificial aici, dar problema nu e talentul scenaristului, ci faptul că NU EXISTĂ o altă viaţă pentru cei care lucrează în televiziune, în afara televiziunii. Pentru că e o slujbă de 24 de ore, 7 zile pe săptămână, zi şi noapte. Nici visele nu le sunt libere şi nici dragostea nu le e la fel de valoroasă (vezi secvenţa de sex cu Daiana care ţipă cifre de rating de la preludiu până la orgasm).

Chayefsky şi Lumet par să îi ţipe publicului prin vocea lui Howard Beale: TV is not the truth but an amusement park şi trebuie să fii conştient de asta pentru ca viaţa ta să nu îşi extragă toate resursele din cutia pătrată pe care o numim televizor.

Network are lungi şi memorabile discursuri (toate „revelaţiile” lui Beale şi explicaţia business-man-ului care îi demonstrează cu graţie că lumea întreagă nu e decât o uriaşă afacere), secvenţe de isterie pură şi un final cât se poate de şocant, peste care se trece destul de uşor, cu o indiferenţă barbară, pentru că până la urmă, e doar televiziune…