Broken Blossoms la CineClub - miercuri 21 noiembrie ora 20

Dincolo de political corectness

de Toma Peiu

Fără să se mai apropie de senzaţionalismul unor Intoleranţă sau Naşterea unei naţiuni, cel de-al treilea mare film al lui D.W. Griffith, Muguri Zdrobiţi, face cea mai sinceră şi mai dezarmantă pledoarie pentru toleranţă din întreaga creaţie a începuturilor Hollywood-ului. Dincolo de povestea romanţată, datată şi puerilă astăzi, cu toate greşelile care vădesc ignoranţa unui cineast american preocupat mai degrabă de mesaj decât de amănuntele poveştii, filmul, subintitulat Omul Galben şi Fata, oferă un excelent exemplu de empatie inter-rasială.

Chinezul Cheng (Richard Barthelmess) pleacă de acasă pentru a duce mesajul de pace al budismului „barbarilor anglo-saxoni de peste Ocean”. Într-un decor care a costat – deşi nu pare – chiar mai mult decât impresionanta scenografie a Naşterii unei Naţiuni, vedem tablouri din Limehouse, cartierul în care, peste câţiva ani, eroul trăieşte la periferia societăţii. Cheng îşi împarte timpul între slujba de vânzător la un mic magazin chinezesc şi serile în fum de opiu alături de conaţionalii săi. Tocmai când deznădejdea sa e mai adâncă, iar misiunea de civilizare a pervertitei societăţi americane pare să nu mai aibă sorţi de izbândă, în magazinul lui Cheng se refugiază Lucy Burrows (Lillian Gish), fiica depravatului boxeur Battling Burrows (Donald Crisp), redusă de acesta la rolul de sclavă tolerată în gospodărie. Povestea de iubire dintre cei doi, prima dragoste inter-rasială din istoria filmului mut, e emoţionantă tocmai prin caracterul ei platonic şi prin ingenuitatea vizualismului lui Griffith. Cheng se apleacă pentru a o săruta pe Lucy, care se fereşte aproape impreceptibil. Chinezul îşi dă seama de situaţia sa şi îşi retrage rapid gestul, înţelegând că iubirea dintre ei e, mai mult decât o simplă legătură de conjunctură, şansa de a-şi împlini misiunea de propovăduire a iubirii între oameni. Într-o construcţie narativă ca la carte, Griffith oferă, prin dragostea proscrisă de o societate xenofobă, speriată de mult aşteptata sosire a valurilor de emigranţi chinezi, soluţia la problemele fiecăruia dintre cei doi protagonişti. Lucy are nevoie de tandreţea şi înţelegerea, pe care, aşa cum ne asigură unul dintre inserturi, Cheng i le acorda pentru prima oară în existenţa ei de până atunci, pe când misionarul budist găseşte în Lucy primul suflet american ne-pervertit, gata să primească învăţăturile sale de peace and understanding. Bineînţeles, lucrurile nu pot rămâne aşa, deoarece forţa brută şi mânia oarbă a americanului din suburbii sunt prea puternice pentru a putea fi contracarate de fragilitatea fizică a unui sentiment puternic. Deşi astăzi filmul nu mai poate provoca o emoţie autentică prin acţiunea sa intrinsecă, convingerea cu care regizorul şi actorii îşi iau în serios mesajul pune serios pe gânduri.

Filmat în 18 zile şi 18 nopţi, datorită programului lui Donald Crisp, care juca, în paralel, în mai multe producţii, Muguri Zdrobiţi e o adevărată declaraţie de intenţie a unui Hollywood care începe să conştientizeze cât de mare e impactul educativ al mesajelor pe care le transmit melodramele sale de proporţii. Din acest punct de vedere, valoarea lui e incontestabilă: dincolo de a fi rasist, anglo-saxonul Griffith e teribil de uman şi de firesc în formulări precum The Yellow Man, The Chink/Chinezoiul (chiar titlul romanului lui Thomas Burke, după care e realizat filmul, este The Chink and The Girl) ori The Blossom/Mugurele (aşa cum o denumeşte, într-un insert, pe eroina interpretată de Gish). Cutremurător sună şi insertul stângaci care redă exclamaţia unui poliţist la citirea unui ziar care vine cu ştiri de pe frontul Primului Război Mondial: „Doar 40.000 de morţi astăzi”. Lillian Gish, diva-Lolita a cinematografului mut american, cea pentru care Bette Davis spunea că s-a inventat close-up-ul, aflată, la doar 23 de ani, la al 64-lea film din carieră, impresionează din nou printr-o apariţie fragedă şi plină de farmec. Scena memorabilă a dulapului, la filmarea căreia atât Griffith, cât şi trecătorii care se aflau în apropierea platoului au fost luaţi prin surprindere de verosmilitatea jocului actriţei, rămâne sursa de inspiraţie pentru multe dintre thriller-urile de mai târziu, unul dintre cele mai ilustre citate regăsindu-se chiar în The Shining-ul lui Stanley Kubrick.

Cu toate că, prin mesaj, se distinge net de operele genului, din punct de vedere vizual şi al atmosferei, Muguri Zdrobiţi se legitimează ca unul dintre precursorii expresionismului cultivat în deceniul al treilea al secolului trecut de Wilhelm Pabst ori Stiller, şi, prin urmare, ca un strămoş al Noir-ului de mai târziu. Lumea plină de tenebre a suburbiilor, motivul străinului nefast, care zdruncină echilibrul fragil unei societăţi instabile, icon-ul victimei feminine puternice emoţional, dar vulnerabile fizic – toate se vor regăsi în filmele expresioniste, noir şi neo-noir. De asemenea, set-up-ul filmului-cult al lui Federico Fellini, La Strada, are aceeaşi structură cu cel al lui Griffith: bărbatul supra-dotat fizic, dar rudimentar (Zampano – Anthony Quinn) o asupreşte pe femeia vulnerabilă şi labilă psihic de lângă el (Gelsomina – Giulietta Massina), care caută refugiu la pieptul unui bărbat înţelegător şi mult mai disponibil afectiv (Matto – Richard Basehart).

Hollywood-ul anului 1919 e încă prea puritan pentru a le oferi roluri de mare magnitudine actorilor asiatici, însă Richard Barthelmess face tot posibilul pentru a-şi apropia personajul şi a-l face convingător pentru spectatorii vremii, iar regizorul său e generos cu prim-planurile şi detaliile menite să construiască dimensiunea emoţională a străinului. Griffith se foloseşte de arhetipul bunului sălbatic pentru a contura un personaj candid, cu principii simple, dar solide, gata să ucidă şi să-şi ia viaţa în numele iubirii neîmplinite, cu aceeaşi uşurinţă cu care e gata să-şi părăsească ţara pentru un tărâm necunoscut, în numele unei filozofii de viaţă bazate pe toleranţă şi convieţuire paşnică.

Curajos, franc şi difuzând un mesaj riscant de asumat ieri, ca şi azi, Muguri Zdrobiţi este, oficial, unul dintre filmele esenţiale ale cinematografului mut (aşa cum o atestă şi înscrierea în Fondul Naţional de Film al Bibliotecii Congresului American). Filmul lui Griffith reprezintă o propunere plină de învăţăminte pentru un spectator al anului 2007. În anii în care political corectness-ul generator de frustrări sociale fără precedent tinde, de cele mai multe ori, să întunece raţiunea şi să trezească în individ porniri absurde, chipul machiat al lui Barthelmess apropiat la o distanţă respectuoasă de obrazul lui Lillian Gish comunică un mesaj la care fiecare ar trebui să ia aminte.